Pe 23 hectare în Bucium, dezvoltatorul Cristian Berariu anunță zeci de blocuri de locuințe colective, cu regim mare de înălțime. În afacere este prezentă și nora rectorului de la UMF Iași. Proiectul prevede și construirea unei biserici. Pe lângă locuințe, investitorul a propus spații comerciale, birouri sau spații de învățământ. Locuitorii din Bucium au semnalat tot timpul că proiectele imobiliare din zonă afectează circulația rutieră din zonă
Proiect imobiliar major în zona Bucium, municipiul Iași, în aproprierea Institutului de Psihiatrie „Socola”. Dezvoltator este Cristian Dumitru Berariu, patronul societății Extensive Network SRL. În proiect este asociată și Sadiye-Ioan Scripcariu, fostă Winkler, nora rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, moștenitoarea unor suprafețe importante pe Dealul Bucium.
Proiectul ar urma să fie dezvoltat pe o suprafață de 23 hectare cu acces din strada Vișan – șoseaua Bucium (Family Market). Pentru ca proiectul să treacă în următoarea fază, amplasamentul este propus pentru introducerea în intravilanul municipiului Iași.
În acest sens, a fost inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construire complex cu functiuni mixte: locuințe colective, campus școlar (cămine, școală, grădiniță), biserică, sănătate, agrement, comerț (HoReCa – hotel), servicii, birouri și funcțiuni complementare.
Cristian Berariu construiește blocuri cu regim mare de înălțime
Terenul a fost împărțit în 3 unități teritoriale de referință (UTR). În prima unitate sunt propuse clădiri cu regimul de înălțime 2S+P+8E-16E (POT – 25 la sută), în a doua – 2S+P+M+9E+11E (POT – 33 la sută), iar în a treia – 3S+P+2M+12E (POT – 26 la sută). Locurile de parcare vor fi dispuse în subsolul clădirilor.
Suprafețele verzi vor ocupa între 23 și 34,38 la sută din amplasament. Pe data de 06.12.2024, ora 09.00, proiectul va fi supus dezbaterii publice la sediul Primăriei Iași. Ieșenii nemulțumiți de impactul investiției pot depuse obiecții în cadrul dezbaterii.
Dacă raportul de informare a publicului va fi emis, documentația poate fi supusă votului în plenul unei viitoare ședințe de Consiliu Local, etapă premergătoare celei de autorizare.
Ca și în cazul altor proiecte din Bucium, principala nemulțumire a locuitorilor este aglomerația infernală din trafic, mai ales în timpul orelor de vârf.
„Dezvoltarea unui complex educațional, oferirea dotărilor necesare pentru cercetare, serviciile medicale, facilitățile de retail prevăzute transformă proiectul propus într-un proiect complex care este menit să ofere locuitorilor atât siguranța existenței tuturor acestor servicii, cât și atractivitatea îndepărtării de zona centrală a orașului care, prin definiție, este o zonă mai poluată și mai agitată decât zonele aflate în plină dezvoltare”, se arată în documentația investitorului.
Suprafața construită a clădirilor depășește 61.000 metri pătrați.
- Liberalul Ciprian Bostan, implicat într-un proiect imobiliar de 740.000 euro în Bucium: a rămas fără o mică avere /„Mă indispune numai discuția”
- Italienii au ajuns la mâna politicienilor din Consiliul Local: se votează pentru 18 blocuri de locuințe colective, în zona Trei Fântâni – Bucium / Au cumpărat cu 25 euro – metru pătrat – UPDATE
- Dezvoltatorul Cristian Berariu cumpără teren în centrul Iașului: Primăria cere 267 euro/metru pătrat
Cristian Berariu a dezvoltat Freya Home
Chiar lângă amplasamentul propus pentru introducerea în intravilan, Cristian Berariu a dezvoltat cartierul Freya Home, în spatele Family Market (apartamentele se vând cu 1.950 euro/metru pătrat). Prin firma Extensive Network, unde are calitatea de unic asociat, Berariu a înregistrat, în 2023, o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, profit de 720.000 euro, datorii de 12 milioane euro.
Apelat telefonic, Cristian Berariu nu a răspuns pentru a detalia proiectului (valoare investiție, termene de execuție etc.).