Dintotdeauna am fost un mare admirator al intelectualilor de marcă ai acestei țări, cum ar fi Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu sau Horia Roman Patapievici. Mi-au plăcut și alți oameni de spirit, dintre care unii chiar au pus umărul la dărâmarea regimului comunist, cum ar fi Mircea Dinescu
Am crezut și cred în continuare că astfel de oameni sunt motive de reală mândrie pentru neamul acesta, cu condiția să nu se implice în politică. Curgerea vremii a demonstrat că acești intelectuali de mare prestigiu n-au deloc fler atunci când se poziționează de o parte sau de alta a spectrului politic, iar fiecare astfel de luare de poziție nu face decât să le umbrească prestigiul și să deruteze populația. De pildă, toți cei de mai sus l-au sprijinit pe Traian Băsescu care, grație susținerii lor publice, a devenit președintele Republicii.
Dezamăgirea intelectualilor cu pricina a fost una imediată, iar Andrei Pleșu a formulat-o în cuvinte amare: „Opțiunea lui și criteriile lui au fost pragmatice nu intelectuale, să nu ne facem iluzii. Deci cine își imaginează că el a spus: Mă, mie îmi trebuie niște băieți fini, oameni citiți iar atunci îi aleg pe cutare și cutare…Nu! El a spus: Mie mi-ar trebui să ies pe scenă anturat de o echipă care să sune frumos la ureche, ceea ce a și făcut, dar e important să știm că n-a făcut-o fiindcă iubește cultura sau pe intelectuali! Experiența mea personală cu el este că el n-are nici un fel de respect și de simpatie umană pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândește la băieții ăștia”.(hotnews.ro-28 Iulie 2011)
Așa-i că-i trist? Așa-i că, din păcate, nu prea putem avea încredere în simpatiile politice ale intelectualilor de marcă ai țării? Poate că nici măcar nu este vina lor ci a acestei tranziții interminabile care nu oferă nici o altă opțiune rezonabilă. Poate că acești intelectuali, pe care-i admir în continuare, fiind și ei oameni ca noi toți, se lasă uneori seduși de imaginea de suprafață a politicienilor români, imagine despre care ajungem de cele mai multe ori, să ne întrebăm cui folosește? Poate că intelectualii noștri sunt la fel de naivi ca și noi, oamenii de rând și este suficient să le promiți că vor trăi bine, fără nici o altă garanție.
Pentru mine, în continuare, Andrei Pleșu rămâne unul dintre marii gânditori români contemporani, iar Mircea Dinescu rămâne același tip simpatic, cu prezență de spirit și carismă, care s-a descurcat onorabil în această tranziție păcătoasă. Viața însă, ne arată că, din păcate, intelectualii se descurcă admirabil în turnul lor de fildeș, dar nu se pricep deloc la politică, așa cum nici noi nu ne pricepem. Ce ne rămâne atunci de făcut? Cum să procedăm în această situație în care, iată, reperele culturale ale țării n-au întotdeauna dreptate? Să-i credem în continuare pe politicieni? Rămâne de văzut!
AUTOR: Dănuț Degeratu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
