Horațiu Potra și fiul său au fost reținuți în Dubai

de

Horațiu Potra, liderul mercenarilor, a fost reținut astăzi, 24.09.2025, în Dubai. Potra este trimis în judecată, alături de Călin Georgescu, pentru tentativă de lovitură de stat și era dat în urmărire internațională

Pe 16 septembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte a decis trimiterea în instanță a lui Călin Georgescu, Horațiu Potra și zeci de mercenari, acuzați de complicitate la instigare la acțiuni menite să submineze ordinea constituțională.

În același dosar a fost trimis în judecată Horațiu Potra – tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică – alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa.

Acuzații de tentativă la lovitură de stat

Călin Georgescu, Horațiu Potra și mercenarii acestuia au fost trimiși în judecată, marți, 16 septembrie, în dosarul în care sunt acuzați de tentativă la lovitură de stat. Este vorba de dosarul deschis de procurorii Parchetului General după ce Horațiu Potra și mercenarii lui au fost opriți în trafic în timp ce veneau înspre București.

Călin Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false. Horațiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor , orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică. În același dosar au fost trimiși în judecată și Dorian Potra (fiul lui Horațiu Potra) și Alexandru-Cosmin Potra (altă rudă a lui Horațiu Potra), dar și alți 20 de mercenari.

Totodată, în același dosar a mai fost trimis în judecată Eugen Sechilă, unul dintre apropiații lui Georgescu cu viziuni legionare, potrivit surselor judiciare. El este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. În acest dosar procurorii amintesc de întâlnirea din 7 decembrie, la un centru de echitație din Ilfov, în care Georgescu și Potra au pus în aplicare un plan prin care urmau să deturneze un protest de susținere față de fostul candidat la prezidențiale. Reamintim că întâlnirea a fost organizată într-un cadru privat, au participat la ea Potra, Georgescu, Sechilă și Marian Burcea, garda de corp a lui Georgescu.

După întâlnirea din Ilfov, Georgescu l-ar fi apelat pe liderul organizației de extremă dreapta Frăția Ortodoxă – Dan Grăjeanu – și i-a transmis că „în cursul zilei următoare va da un îndemn concret: viața sau țara”.

Procurorii subliniază că această întâlnire, coordonată de Georgescu, era o întâlnire premergătoare unor „evenimente destabilizatoare” menite să „creeze haos și nesiguranță”. Este vorba de un protest cerut de Georgescu, inclusiv în apariția la un post TV, ce ar fi urmat să aibă loc pe 8 decembrie 2024 în fața Catedralei Mântuirii Neamului, iar protestatarii să fie folosiți drept „masă de manevră pentru realizarea acțiunilor subversive”.

Citește mai mult pe digi24.ro

 

 

Revista presei Wikipress
Revista presei ieșene este un proiect WikiPress